Pielea este unul dintre cele mai vechi materiale din istoria omenirii. Încă din timpurile preistorice, oamenii au început să folosească blana de animale pentru decor și protecție. Cu toate acestea, tehnologia inițială de fabricare a pielii era foarte simplă, doar înmuierea blănii animalului în apă și apoi prelucrarea ei. Odată cu schimbările vremurilor, tehnologia de fabricare a pielii umane a evoluat și s-a îmbunătățit treptat. De la metoda inițială de fabricație primitivă până la producția industrializată modernă, materialele din piele joacă un rol din ce în ce mai important în viața omului.
Fabricarea timpurie a pielii
Cea mai veche metodă de fabricare a pielii poate fi urmărită până în perioada egipteană antică, în jurul anului 4000 î.Hr. La acea vreme, oamenii înmuiau blana animalelor în apă și apoi o prelucrau cu ulei vegetal natural și apă sărată. Această metodă de fabricație este foarte primitivă și nu permite producerea de materiale din piele de înaltă calitate. În plus, procesul de producție necesită multă muncă și timp. Cu toate acestea, datorită rezistenței și durabilității ridicate a materialelor din piele, acestea erau utilizate pe scară largă în societatea antică pentru confecționarea de îmbrăcăminte, încălțăminte, genți de mână și alte articole.
Odată cu schimbările vremurilor, tehnologia de fabricare a pielii umane s-a dezvoltat treptat. În jurul anului 1500 î.Hr., grecii antici au început să utilizeze tehnologia de tăbăcire pentru a prelucra blana animalelor și a produce materiale din piele mai moi și mai durabile. Principiul tehnologiei de tăbăcire este de a utiliza materiale de tăbăcire pentru a reticula colagenul din blana animalelor, făcând-o moale, rezistentă la apă, rezistentă la coroziune și cu alte proprietăți. Această metodă de fabricație a fost utilizată pe scară largă în Orientul Mijlociu și Europa antică și a devenit principala metodă de fabricare a pielii în antichitate.
Fabricarea pielii naturale
Pielea naturală se referă la materialele din piele naturală fabricate din blană de animale. Tehnologia de fabricație a pielii naturală este mai avansată și mai complexă decât cea a producției timpurii de piele. Principalele procese de fabricare a pielii naturală includ: îndepărtarea blănii animalelor, înmuierea, spălarea, tăbăcirea, vopsirea și prelucrarea. Printre acestea, tăbăcirea și vopsirea sunt cele mai importante etape în fabricarea pielii naturală.
În procesul de tăbăcire, materialele de tăbăcire utilizate în mod obișnuit includ materialele de tăbăcire vegetale, materialele de tăbăcire cu crom și materialele de tăbăcire sintetice. Printre acestea, materialele de tăbăcire cu crom sunt utilizate pe scară largă datorită avantajelor lor, cum ar fi viteza mare de procesare, calitatea stabilă și efectul bun. Cu toate acestea, apele uzate și reziduurile de deșeuri generate în timpul tăbăcirii cu crom vor polua mediul, așa că acestea trebuie tratate și gestionate în mod rezonabil.
În timpul procesului de vopsire, pielea naturală poate fi vopsită în diferite culori, după cum este necesar, pentru a obține diferite efecte decorative și de protecție. Înainte de vopsire, pielea naturală trebuie tratată la suprafață, astfel încât colorantul să poată pătrunde complet și să se fixeze pe suprafața pielii. În prezent, tipurile și calitatea coloranților sunt în continuă îmbunătățire, ceea ce poate satisface diferitele nevoi și preferințe ale oamenilor în ceea ce privește materialele din piele.
Fabricarea pielii PU și PVC
Odată cu dezvoltarea continuă a tehnologiei chimice, oamenii au descoperit treptat noi materiale sintetice care pot simula aspectul și senzația tactilă a pielii naturale și au o plasticitate, o impermeabilitate și o durabilitate mai bune. Aceste materiale sintetice includ în principal pielea PU (poliuretan) și pielea PVC (clorură de polivinil).
Pielea PU este o piele artificială fabricată din material poliuretanic, care are caracteristici de moliciune, rezistență la apă, rezistență la uzură și rezistență la rupere. Metoda sa de fabricație constă în acoperirea materialului poliuretanic pe fibră sau material nețesut și formarea materialului din piele după calandrare, tăbăcire, vopsire și alte procese. Comparativ cu pielea naturală, pielea PU are avantajele costului redus și ușurinței de prelucrare și poate simula diverse culori și efecte de textură. Este utilizată pe scară largă în producția de îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilă și alte produse.
Pielea PVC este un tip de piele imitată, fabricată din clorură de polivinil, având caracteristicile de impermeabilitate, rezistență la uzură și curățare ușoară. Metoda sa de fabricație constă în acoperirea substratului cu material de clorură de polivinil, apoi formarea pielii prin calandrare, gravare, vopsire și alte procese. Comparativ cu pielea PU, pielea PVC are avantajele unui cost mai mic și o rezistență mai mare, putând simula diverse culori și modele. Este utilizată pe scară largă în producția de scaune auto, bagaje, genți de mână și alte produse.
Deși pielea PU și PVC au multe avantaje, acestea au totuși și unele dezavantaje. De exemplu, procesul lor de producție va produce o cantitate mare de gaze nocive și ape uzate, care vor polua mediul. În plus, durata lor de viață nu este la fel de lungă ca cea a pielii naturale și se decolorează și se îmbătrânesc ușor. Prin urmare, oamenii trebuie să acorde atenție întreținerii și curățării atunci când utilizează aceste produse din piele sintetică.
Fabricarea pielii siliconice
Pe lângă pielea naturală tradițională și pielea sintetică, în ultimii ani a apărut un nou tip de material din piele, pielea siliconica. Pielea siliconica este o piele artificială fabricată din material siliconic cu greutate moleculară mare și un înveliș din fibre artificiale, care are avantajele greutății reduse, rezistenței la îndoire, anti-îmbătrânire, impermeabilității, anti-murdăririi și curățării ușoare, precum și senzației plăcute la atingere și confortabile.
Pielea siliconica are o gamă largă de utilizări și poate fi utilizată pentru a realiza interioare auto, genți de mână, huse pentru telefoane mobile și alte produse. Comparativ cu pielea PU și PVC, pielea siliconica are o rezistență mai bună la hidroliză, rezistență la UV, rezistență la pulverizare cu sare și rezistență la temperaturi ridicate și scăzute și nu se îmbătrânește și nu se decolorează ușor. În plus, în timpul procesului de fabricație a pielii siliconice nu se produc gaze nocive și ape reziduale, iar poluarea mediului este, de asemenea, mai mică.
Concluzie
Fiind un material străvechi și la modă, pielea a trecut printr-un lung proces de dezvoltare. De la prelucrarea inițială a blănii de animale până la pielea naturală modernă, pielea PU, pielea PVC și pielea siliconică, tipurile și calitatea pielii au fost îmbunătățite continuu, iar domeniul de aplicare a fost extins continuu. Fie că este vorba de piele naturală sau piele sintetică, aceasta are propriile avantaje și dezavantaje unice, iar oamenii trebuie să aleagă în funcție de diferite nevoi și scenarii atunci când o utilizează.
Deși tehnologia modernă de producție și materialele chimice au înlocuit multe dintre metodele tradiționale de fabricare a pielii, pielea adevărată este încă un material prețios, iar textura și senzația sa unice o fac prima alegere pentru produsele de lux. În același timp, oamenii au realizat treptat importanța protecției mediului și au început să încerce să utilizeze materiale mai ecologice și mai sustenabile pentru a înlocui pielea sintetică tradițională. Pielea siliconica este unul dintre noile materiale. Nu numai că are performanțe excelente, dar poluează și mai puțin mediul. Se poate spune că este un material foarte promițător.
Pe scurt, odată cu avansul continuu al științei și tehnologiei și cu atenția oamenilor la protecția mediului, pielea, un material antic și la modă, este, de asemenea, în continuă evoluție și dezvoltare. Fie că este vorba de piele naturală, PU, piele PVC sau piele siliconică, este cristalizarea înțelepciunii și a muncii asidue a oamenilor. Cred că, în dezvoltarea viitoare, materialele din piele vor continua să inoveze și să se schimbe, aducând mai multă frumusețe și confort în viața umană.
Data publicării: 15 iulie 2024
