Pielea este unul dintre cele mai vechi materiale din istoria omenirii. Încă din timpurile preistorice, oamenii au început să folosească blana de animale pentru decorare și protecție. Cu toate acestea, tehnologia inițială de fabricare a pielii a fost foarte simplă, doar înmuiarea blănii de animal în apă și apoi prelucrarea acesteia. Odată cu schimbările vremurilor, tehnologia de fabricare a pielii umane a evoluat și s-a îmbunătățit treptat. De la metoda primitivă de fabricație până la producția modernă industrializată, materialele din piele joacă un rol din ce în ce mai important în viața umană.
Fabricarea timpurie a pielii
Cea mai veche fabricare a pielii poate fi urmărită din perioada egipteană antică în jurul anului 4000 î.Hr. La acea vreme, oamenii înmuiau blana de animale în apă și apoi o procesau cu ulei vegetal natural și apă sărată. Această metodă de fabricație este foarte primitivă și nu poate produce materiale din piele de înaltă calitate. În plus, este nevoie de multă muncă și timp în procesul de producție. Cu toate acestea, datorită durității și durabilității puternice a materialelor din piele, acestea au fost utilizate pe scară largă în societatea antică pentru a face îmbrăcăminte, pantofi, genți și alte articole.
Odată cu schimbările vremurilor, tehnologia de fabricare a pielii umane s-a dezvoltat treptat. În jurul anului 1500 î.Hr., grecii antici au început să folosească tehnologia de tăbăcire pentru a prelucra blana animală pentru a produce materiale din piele mai moi și mai durabile. Principiul tehnologiei de bronzare este utilizarea materialelor de bronzare pentru a lega colagenul din blana animală, făcându-l moale, rezistent la apă, rezistent la coroziune și alte proprietăți. Această metodă de fabricație a fost utilizată pe scară largă în Orientul Mijlociu antic și în Europa și a devenit principala metodă de fabricare a pielii antice.
Producția de piele naturală
Pielea naturală se referă la materialele din piele naturală realizate din blană de animale. Tehnologia de fabricație a pielii autentice este mai avansată și mai complexă decât cea a producției timpurii a pielii. Principalele procese de fabricare a pielii autentice includ: decaparea blănii animalelor, înmuierea, spălarea, tăbăcirea, vopsirea și prelucrarea. Dintre acestea, tăbăcirea și vopsirea sunt cele mai critice etape în fabricarea pielii autentice.
În procesul de tăbăcire, materialele de tăbăcire utilizate în mod obișnuit includ materiale de tăbăcire vegetală, materiale de tăbăcire cu crom și materiale de tăbăcire sintetice. Printre acestea, materialele de bronzare cu crom sunt utilizate pe scară largă datorită avantajelor lor, cum ar fi viteza de procesare rapidă, calitate stabilă și efect bun. Cu toate acestea, apele uzate și reziduurile de deșeuri generate în timpul bronzării cu crom vor polua mediul înconjurător, așa că trebuie tratate și gestionate în mod rezonabil.
În timpul procesului de vopsire, pielea naturală poate fi vopsită în diferite culori, după cum este necesar, pentru a obține diferite efecte decorative și de protecție. Înainte de vopsire, pielea naturală trebuie tratată la suprafață, astfel încât vopseaua să poată pătrunde complet și să se fixeze pe suprafața pielii. În prezent, tipurile și calitatea vopselelor se îmbunătățesc constant, ceea ce poate satisface diferitele nevoi și preferințe ale oamenilor pentru materialele din piele.
Producția de piele PU și PVC
Odată cu dezvoltarea continuă a tehnologiei chimice, oamenii au descoperit treptat câteva materiale sintetice noi care pot simula aspectul și senzația pielii autentice și au o plasticitate, impermeabilitate și durabilitate mai bune. Aceste materiale sintetice includ în principal piele PU (poliuretan) și piele PVC (clorura de polivinil).
Pielea PU este o piele simulată din material poliuretan, care are caracteristici de moliciune, rezistență la apă, rezistență la uzură și rezistență la rupere. Metoda sa de fabricație este de a acoperi materialul poliuretanic pe fibră sau material nețesut și de a forma materialul din piele după calandrare, tăbăcire, vopsire și alte procese. În comparație cu pielea naturală, pielea PU are avantajele unui cost redus și o prelucrare ușoară și poate simula diferite culori și efecte de textură. Este utilizat pe scară largă în producția de îmbrăcăminte, pantofi, mobilier și alte produse.
Pielea PVC este un fel de piele simulată din material clorură de polivinil, care are caracteristicile impermeabile, rezistente la uzură și ușor de curățat. Metoda sa de fabricație este de a acoperi materialul de clorură de polivinil pe substrat și apoi de a forma materialul din piele prin calandrare, gravare, vopsire și alte procese. În comparație cu pielea PU, pielea PVC are avantajele unui cost mai mic și duritate mai puternică și poate simula diferite culori și modele. Este utilizat pe scară largă în producția de scaune auto, bagaje, genți de mână și alte produse.
Deși pielea PU și PVC au multe avantaje, au totuși unele dezavantaje. De exemplu, procesul lor de producție va produce o cantitate mare de gaze nocive și ape uzate, care vor polua mediul. În plus, durata lor de viață nu este la fel de lungă ca cea a pielii autentice și sunt ușor de estompat și de îmbătrânit. Prin urmare, oamenii trebuie să acorde atenție întreținerii și întreținerii atunci când folosesc aceste produse din piele sintetică.
Fabricarea de piele siliconata
Pe lângă pielea naturală tradițională și pielea sintetică, în ultimii ani a apărut un nou tip de material din piele, pielea siliconată. Pielea siliconată este o piele artificială realizată din material siliconic de înaltă moleculă și acoperire cu fibre artificiale, care are avantajele unei greutăți ușoare, rezistență la pliere, anti-îmbătrânire, impermeabilă, antifouling și ușor de curățat, precum și o senzație prietenoasă cu pielea și confortabilă.
Pielea siliconată are o gamă largă de utilizări și poate fi folosită pentru a realiza interioare auto, genți de mână, huse pentru telefoane mobile și alte produse. În comparație cu pielea PU și PVC, pielea siliconată are o rezistență mai bună la hidroliză, rezistență la UV, rezistență la pulverizarea cu sare și rezistență la temperaturi ridicate și scăzute și nu este ușor de îmbătrânit și de decolorat. În plus, în timpul procesului de fabricație a pielii siliconate nu sunt produse gaze nocive și ape uzate, iar poluarea mediului este, de asemenea, mai mică.
Concluzie
Ca material străvechi și la modă, pielea a trecut printr-un proces lung de dezvoltare. De la prelucrarea inițială a blănii de animale până la piele naturală modernă, piele PU, PVC și piele siliconată, tipurile și calitatea pielii au fost îmbunătățite continuu, iar domeniul de aplicare a fost extins continuu. Fie că este piele naturală sau piele sintetică, are propriile sale avantaje și dezavantaje unice, iar oamenii trebuie să aleagă în funcție de diferite nevoi și scenarii atunci când o folosesc.
Deși tehnologia modernă de producție și materialele chimice au înlocuit multe metode tradiționale de fabricare a pielii, pielea reală este încă un material prețios, iar senzația și textura unică o fac prima alegere pentru produsele de ultimă generație. În același timp, oamenii și-au dat seama treptat de importanța protecției mediului și au început să încerce să folosească materiale mai ecologice și mai durabile pentru a înlocui pielea sintetică tradițională. Pielea siliconată este unul dintre noile materiale. Nu numai că are performanțe excelente, dar are și mai puțină poluare a mediului. Se poate spune că este un material foarte promițător.
Pe scurt, odată cu progresul continuu al științei și tehnologiei și atenția oamenilor față de protecția mediului, pielea, un material străvechi și la modă, evoluează și se dezvoltă constant. Fie că este piele naturală, PU, PVC sau piele siliconată, este cristalizarea înțelepciunii și a muncii grele a oamenilor. Cred că în dezvoltarea viitoare, materialele din piele vor continua să inoveze și să se schimbe, aducând mai multă frumusețe și comoditate vieții umane.
Ora postării: Iul-15-2024